miercuri, 31 octombrie 2012

Prizonier

Negrul mi-e mai smoală,
dorul mă doare mai tare.
Sunt o albină prinsă în plasa
unui păianjen ce lasă în urmă doar o carapace
goală de vise, lepădată de-un sens
pe care l-ar fi vrut al ei și nu i-a fost dat.

E dulce sfărșitul când zbaterea nu mai are vreun sens.

2 comentarii:

  1. Atata durere, dar in acelasi timp o minunatie literara, cu imagini puternice, foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, Mii! Si din durere se naste uneori o lume!

    RăspundețiȘtergere