Pribeagului

Aş fi vrut în ziua de azi

să-mi aduc aminte cu lumină de ieri.

Aş fi vrut să-mi şopteşti  măcar o data numele,

să pot liniştită s-adorm.

Aş fi vrut să-mi pui pământul sub picioare,

să pot liniştită zbura către infinit.

Aş fi vrut să-mi fii privire,

să pot liniştită să visez.

Aş fi vrut să-mi fii prezent,

să pot liniştită visa la un mâine.

Aş fi vrut să-mi protejezi fruntea,

să nu mă izbească norii în ochi.

Aş fi vrut lumină,

să nu mă orbească întunericul.

Aş fi vrut să-mi dai o stea,

să îmi pot deschide aripile.

Aş fi vrut măcar

să fi fost lângă inima mea.

Nu-mi amintesc zâmbetul tău

să-mi fi mângâiat chipul.

Nu-mi amintesc vreo vorbă duioasă sau de dojană,

Oricare mi-ar fi fost în egală măsură de-ajuns.

Nu-mi amintesc decât de-un gol imens

acolo unde era locul tău!

Tu eşti copacul cu fructe amare,

Rodul tău e otrăvit şi stingher…

În ţarina pe care o puteai tu ara,

a venit un înger şi-a dat rod.

TU, omule, ce-ai lăsat zilei de mâine?