luni, 8 octombrie 2012

Pribeagului



Aş fi vrut în ziua de azi
să-mi aduc aminte cu lumină de ieri.
Aş fi vrut să-mi şopteşti  măcar o data numele,
să pot liniştită s-adorm.
Aş fi vrut să-mi pui pământul sub picioare,
să pot liniştită zbura către infinit.
Aş fi vrut să-mi fii privire,
să pot liniştită să visez.
Aş fi vrut să-mi fii prezent,
să pot liniştită visa la un mâine.
Aş fi vrut să-mi protejezi fruntea,
să nu mă izbească norii în ochi.
Aş fi vrut lumină,
să nu mă orbească întunericul.
Aş fi vrut să-mi dai o stea,
să îmi pot deschide aripile.
Aş fi vrut măcar
să fi fost lângă inima mea.
Nu-mi amintesc zâmbetul tău
să-mi fi mângâiat chipul.
Nu-mi amintesc vreo vorbă duioasă sau de dojană,
Oricare mi-ar fi fost în egală măsură de-ajuns.
Nu-mi amintesc decât de-un gol imens
acolo unde era locul tău!
Tu eşti copacul cu fructe amare,
Rodul tău e otrăvit şi stingher…
În ţarina pe care o puteai tu ara,
a venit un înger şi-a dat rod.
TU, omule, ce-ai lăsat zilei de mâine?

2 comentarii:

  1. Superb poem, felicitări! - (ion manoliu)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulțumesc. Cuvintele dumneavoastră înseamnă mai mult decât credeți!

    RăspundețiȘtergere